Coaching Perspectives

Mihai Stanescu

Incredibil dar adevarat: „salar” mai mare, performanta mai mica!

with 6 comments

„TED strikes again!”, altfel nu pot comenta prezentarea lui Daniel Pink de acum cateva luni din cadrul TedTalks. Din nou, sunteti invitati sa schimbati paradigma, mai ales daca sunteti angajatori!

Subiectul prezentarii este extrem de simplu: fostul redactor al discursurilor vicepresedintelui Al Gore ne demonstreaza ca marirea beneficiilor financiare duce la o scadere a performantei la job. Da, ati citit bine! Daca primesti mai multi bani, iti scade motivatia si performanta! Culmea culmilor este ca acest fapt nu e un paradox; e doar rodul unor cercetari extinse in domeniul motivatiei profesionale.

Am decis sa public aceasta prezentare dintr-un motiv extrem de legat de ceea ce fac eu zilnic: coaching. In Romania, beneficiile non-financiare (interne, cum le denumeste mr. Pink) sunt un subiect foarte putin uzitat, in special in cadrul companiilor cu actionariat romanesc. Managerii acestor companii privesc coaching-ul ca pe ceva exotic si absolut nefolositor. De ce? Pentru ca sunt convinsi ca oamenii lor vor fi mai motivati doar daca vor primi mai multi bani! In schimb, situatia sta exact invers.

Va las sa urmariti filmul prezentarii si va astept cu pareri si comentarii!

Anunțuri

Written by mihaistanescu

14 Ianuarie 2010 at 10:56 am

Cum sa vinzi ca sa reusesti: 8 sugestii.

with 9 comments

Astazi am ales sa scriu despre vanzare, mai precis despre procesul de vanzare care se intampla intre un coach si clientii sai. Majoritatea situatiilor de vanzare in care am fost implicat – direct sau indirect – m-au dus la o concluzie paradoxala: coaching-ul NU SE VINDE, ci SE CUMPARA. Cu alte cuvinte, cred ca un coach isi etaleaza cunostintele si aptitudinile de om de vanzari, daca nu exista nevoia clientului – macar vaga – de a-si depasi propriile limite, de a modifica in bine starea actuala a lucrurilor care graviteaza in jurul sau.

©tripadvisor.com

Voi enumera cateva sugestii („do”-s and „don’t”-s) care pot suna simplist, insa care mi se par fundamentale. Aceste lucruri le pot gandi, vorbi si scrie acum, dupa aproape o decada de trait numai din coaching, dupa o sumedenie de incercari ratate, de refuzuri, de amanari si, pe de cealalta parte, de contractari-instant, de clienti aparuti de nicaieri si de vanzari afiliate. Bineinteles, sugestiile se pot extinde ca si numar, ba chiar ca si arie de acoperire. Ma gandesc la adviseri, consultanti, traineri, consilieri, etc.

1. DON’T: Vindeti ceva „genial” sau „interesant”. Contrar opiniilor prezente in publicatiile de business din Romania, coaching-ul se cumpara unde exista o problema reala de dezvoltare, nu pentru ca e „cool” sa ai un coach.

DO: Vindeti cui are realmente nevoie. Sunt o multime de potentiali clienti de coaching in Romania: persoane publice sau private care inteleg nevoia dezvoltarii continue, isi evalueaza aceasta nevoie si care au obiective suficient de clare pentru orice se apuca sa faca. Cautati-i cu rabdare si vor aparea.

2. DON’T: Vindeti „coaching”. Coaching-ul e ceva foarte greu de inteles, daca ne apucam sa explicam. Un fost client de-al meu, CEO-ul unei celebre companii de servicii, mi-a spus la un moment dat o fraza memorabila: „Mihai, tu nu vinzi aer. Tu vinzi oxigenul din aer!„. Adica ceva care nu e numai impalpabil, ci si greu de cuantificat in conditii normale.

DO: Vindeti solutii, beneficii, avantaje. Clientilor chiar nu le pasa daca faceti coaching sau culegeti si mancati banane pe o plaja insorita. Clientii vor ca „problemele sa fie rezolvate” rapid si eficient. Daca aveti maiestria sa construiti o relatie foarte buna, bazata pe un proces de dezvoltare cu beneficii vizibile imediat, atunci ei vor fi mandri ca vin la coach.

3. DON’T: Nu vindeti. Majoritatea coach-ilor din Romania pe care ii cunosc au o rezistenta foarte puternica la a vinde. Nu vor sa vanda si gata! In schimb, se asteapta sa le pice clientii in brate (citeste: birou, cabinet, etc), recunoscatori pentru faptul ca exista si ca in sfarsit i-au gasit!

DO: Vindeti! Aveti nevoie sa vindeti, ca sa ramaneti in piata. Aveti nevoie sa incheiati contracte, sa fiti activi si sa va duceti dupa cei pe care ii considerati clienti buni pentru voi! Pana si pescarii se muta dintr-un loc in altul, pe balta. Ca sa nu mai vorbim ca isi schimba des momelile…

4. DON’T: „Ramane sa stabilim, zilele urmatoare…”. Cum ziceam mai sus, daca un coach din Romania se apuca totusi sa vanda, n-ai sa-l vezi ca finalizeaza! Doamne fereste! Majoritatea se asteapta ca dragul de client sa cada pe spate si sa isi verse contul de investitii & economii in contul lor. (stiu, sunt dur si teatral, dar incerc sa subliniez un lucru cu linii ingrosate). Coach-ii sunt niste vanzatori amabili care incearca din rasputeri sa ascunda nevoia lor de clienti …chiar in fata clientilor!

DO: ACUM! Eu unul n-am timp de clienti care „trebuie sa se decida daca”. Si sunt extrem de sincer cand spun asta. Timpul meu costa mult. Daca e de facut business, facem acum. Daca vreti coaching, acum il primiti. Daca cereti timp de gandire, …ei bine, n-am. De ce? Pentru ca am foarte, foarte multe lucruri interesante, cool si misto de facut, zilnic. Sunt coach, adica sunt un om care s-a pus in slujba umanitatii. Iar aceasta umanitate ma rasplateste cu lucruri extraordinare, chiar si in zilele cele mai proaste!

5. DON’T: „Am nevoie de INCA un client ca sa…”. Mai ales in coaching-ul de afaceri, oamenii isi imagineaza ca trebuie sa ai intre 50 si 100 de clienti ca sa fii un coach realizat. Si se asteapta sa fie recomandati de orice client catre toti partenerii sai de afaceri. Probabil ca acesta e motivul care ii tine departe pe coach-ii din Romania de piata de business…

DO: Re-SELL. Am un client de aproape 3 ani. Am facut cu el coaching individual, apoi coaching cu bord-ul de management din prima companie pe care a infiintat-o, a urmat coaching cu GM-ul celei de-a doua, apoi am facut un proiect de integrare de management prin coaching in momentul in care prima companie a fuzionat cu un grup din vest. Ieri m-a sunat ca vrea sa ne vedem din nou. Got it?

6. DON’T: Sunt (un coach) incepator. Asta insemna ca pot gresi la fiecare pas si ca dragul de client e aici sa ma sustina si emotional, si financiar, si cu timpul lui, etc. etc.

DO: Sunt pregatit pentru oricine imi iese in cale. Indiferent ca aveti 3, 300 sau 3000 de ore de practica (dupa ce ati terminat formarea de baza), sa stiti de la mine ca va veti intalni NUMAI cu oamenii cu care puteti lucra. Adica nu veti rata nici un contract. Asta daca veti lua macar in considerare cele scrise mai sus!

7. DON’T: „Nu am chef azi…”. …maine! Maine o sa dau 8 telefoane (cu cele 4 de azi fac 12!) si o sa scriu 20 de mailuri cu oferte. Maine va fi mult mai bine. Azi e …(numiti orice zi a saptamanii)… si siiigur ii deranjez. Si-asa au probleme!

DO: Now or Never. Coach-ilor cu care lucrez le recomand sa-si faca program ZILNIC de „marketing & PR”. Minim 4 ore pe zi. Minim 5 zile din 7. Activitatile legate direct de acumularea de clienti, oricare ar fi acestea, sunt cheia reusitei ca si coach. Poti sa fii doctor in stiinte umaniste, sa te evaluezi sincer peste oricare dintre colegii de breasla sau sa ai toate apartenentele si recunoasterile profesionale aliniate pe perete…. daca nu ii cauti, nu vin!

8.DON’T: „Clientii nu inteleg/sunt lipsiti de cultura/nu-s informati corect”. „In Romania, coaching-ul nu este inteles la adevarata lui valoare!” – fraza pe care am auzit-o de zeci, poate sute de ori. Cu varianta: „ce sa le faci…sunt tarani in costum!”. Si alte afirmatii de acest gen, strigatoare la cer.

DO: Clientul stie intotdeauna ce vrea! In coaching spunem ca adoptam o pozitie joasa, lasand universul deschis clientului. El isi va gasi intotdeauna cea mai sigura si rapida carare catre realizarea obiectivelor proprii. Pai daca spunem asa, cum sa acuzam clientul ca-si impune non-valorile? Si cum adica, non-valori?!? Fiecare fiinta umana este in cautare de mai bine. Fiecare om vrea, in interiorul lui cel mai intim, sa creasca si sa se dezvolte. Sa fie fericit, deplin in viata pe care o duce. Sa faca afaceri de succes, sa traiasca aproape de ce-l energizeaza. Sa zambeasca in fiecare zi. NU CUMVA SA UITATI ASTA! 😉

In incheiere, sper ca acest post sa va fie de folos. Nu uitati ca daca aveti nevoie de sprijin, un gand sau chiar ceva mai consistent, va stau la dispozitie. Una dintre responsabilitatile pe care mi-o asum de ceva vreme este aceea a dezvoltarii unei comunitati romanesti de coaching puternice si capabile.

SUCCES!

Written by mihaistanescu

12 Ianuarie 2010 at 11:17 am

Off-topic (1): 55 de beneficii ale practicarii sportului

with 20 comments

Am preluat de la Tudor Chirila ideea unui post legat de cate beneficii ai daca practici un sport. Insa „Zece motive pentru care sa faci sport” mi se par cam putine, din simplul motiv ca activitatile sportive au un rol central in viata mea de cand ma stiu. Asa ca m-am decis sa-mi petrec ultimul weekend din vacanta scriind despre sport, mai precis despre mediul in care a aparut si s-a dezvoltat coaching-ul (asta ca sa nu ies complet din tematica pe care am ales-o pentru acest blog!).

Asadar, sa incep. Daca voi repeta cateva din beneficiile scrise deja, va rog sa fiti ingaduitori si sa cititi mai departe.

  1. Mens sana in corpore sano
  2. Lungeste viata.
  3. Echilibreaza activitatea psihica.
  4. Oboseala de dupa e una dintre cele mai placute senzatii din viata.
  5. Te pune fata in fata cu limitele proprii.
  6. Te indeamna sa le depasesti.
  7. Te ajuta sa iti dezvolti alte laturi ale vietii (sociala, profesionala, etc)
  8. Iti creste si iti stabilizeaza capacitatea pulmonara (pentru fumatori!)
  9. Iti sublimeaza agresivitatea naturala pe care o i ca fiinta umana vie.
  10. Iti elimina frustrarile de zi cu zi.
  11. Te ajuta sa iti rafinezi capacitatea de a lua decizii.
  12. Inveti strategie, tactica si aplicari ale acestora.
  13. Te ajuta sa intelegi emotional ce inseamna o echipa.
  14. Iti gasesti in mod natural locul intr-o echipa.
  15. Te face mai destept (basketball-ul este singurul sport al carui inventator a primit premiul Nobel!).
  16. Iti mareste capacitatea de reactie rapida.
  17. Te repune in contact cu copilaria.
  18. Iti da energia psihica necesara pentru a atinge teluri noi.
  19. Te face sa surazi, sa razi, sa urli, sa canti, sa dansezi, etc.
  20. Te ajuta sa experimentezi legile grativatiei, ba chiar sa treci uneori peste ele.
  21. Cel mai bun medicament anti-obezitate.
  22. Iti intareste inima (si la propriu, si la figurat).
  23. Iti asigura un sentiment puternic de apartenenta la un grup.
  24. Ai despre ce vorbi, atat cu partenerul/partenera de viata, cat si cu copiii, prietenii, colegii si necunoscutii.
  25. Evadezi din cotidian (cati nu ne dorim asta, uneori!).
  26. Pentru cei fini: e cam singura ocazie in care poti sa injuri in gura mare fara ca ceilalti sa se scandalizeze.
  27. Pentru fete, femei, doamne, domnite, printese si matroane: nici o dieta nu functioneaza fara arderi active.
  28. Dezvolti o cunoastere proprie a unei culturi paralele si universale (cultura sportului).
  29. E cat de static sau dinamic vrei tu sa fie.
  30. Iti da capacitatea de a te incuraja si de a incuraja pe ceilalti.
  31. Cand faci sport, dai si oferi recunoasterea efortului.
  32. Uneori, ai acces la un sentiment de libertate fara nici un pic de limite. (scuba, skydiving, yachting, etc.)
  33. Inveti de la „batrani” lectii de viata (pe teren).
  34. Iti misti corpul in feluri in care nu credeai ca e posibil (capoeira, de ex.)
  35. E fair-play. Sau incearca, in principiu, sa fie.
  36. Inveti practic ce inseamna lidership (mai ales cand pierzi!).
  37. Te mentine contact cu Mama Natura.
  38. Te disciplinezi, pe mai mlte nivele ale umanitatii tale.
  39. Ai un motiv foarte bun sa iti cumperi lucruri de purtat, echipamente profesionale.
  40. Devii mai frumos, ca om.
  41. Iti creste stima de sine.
  42. Esti mai de incredere, pentru ceilalti („a facut sport de performanta, dom’le!„)
  43. Inveti ca efortul fara un obiectiv clar e facut degeaba.
  44. Te ajuta sa ajungi departe (pe jos, in viata..).
  45. Iti imbunatateste viata sexuala cu 1000%.
  46. Iti ocupa timpul pierdut la tv si la alte activitati sedentare.
  47. Iti faci prieteni/prietene noi, fara efort.
  48. Incepi sa intelegi cum e cu modelele de comportament de succes si cu cele de esec.
  49. Fiind un limbaj universal, te intelegi cu toti: asiaticii, africanii, tungusk-ii, zeelandezii (neo sau nu!), irkutsk-ii, bulgarii, fino-ugricii, etc. etc. Unii spun ca si cu extraterestrii.
  50. Iti aduce momente magice (fredonati, va rog, melodia…).
  51. Dormi incredibil de bine, dupa. Si inainte.
  52. Nu te deranjeaza nimeni cu „probleme”.
  53. Adrenalina este singura substanta produsa de organism care te face de 4-5 ori mai puternic si mai rezistent la efort.
  54. Te ajuta sa te bati cu propriile frici, intr-un mod organizat. Si sa le invingi, una cate una.
  55. Iti umple viata cu o cantitate insemnata de „bine„.

Written by mihaistanescu

9 Ianuarie 2010 at 3:18 pm

Dacă până și Harvard-ul zice…

with 6 comments

Am dat astăzi peste un articol online din Harvard Business Review, cu titlul „The Decade in Management Ideas”. Fiind un cititor fervent al publicatiilor de la Harvard, am deschis imediat documentul cu pricina, interesat să citesc cum au apreciat prea-stimații editori de la Harvard ce s-a întâmplat  în managementul din lumea aceasta mică și globalizată, în decada tocmai încheiată.

Încă de la primele rânduri am observat că autorii nu se încurcă în aprecieri „minore”. Ba chiar declară că au reușit să sintetizeze în 12 puncte „cele mai influente idei de management ale mileniului (de până acum)„. Citind mai în profunzime, am început să le cam dau dreptate: aprecierea strategică a valorii acționariatului, IT-ul devenit utilitate curentă, transformarea definitivă a vocii clientului într-un cor puternic, toate sunt – după părerea mea de coach din România – trasformări fundamentale și definitive ale managementului global.

Totul bun & frumos, până am ajuns la punctul 9. Aici am avut parte de o supriză atât de mare, încât m-a făcut să las naibii relaxarea vacanței mele și să mă apuc să scriu acest post. Ca să elimin orice curiozitate, vă citez direct din acel punct 9:

„[…]in the past decade the rest of the corporate world woke up to the fact that some managers are more equal than others.[…]Executive coaching, a perk often provided for the anointed, experienced explosive growth as an industry.”

În general, sunt un tip relaxat și greu de impresionat profesionalicește. Însă orice auto-definiție își găsește, odată și-odată, cazurile de excepție. Al meu a fost azi. Și s-a exprimat printr-o combinație de pupile mărite, un zâmbet foarte larg și un fel de chiot de bucurie care a alertat toată populația pașnică adăstată cuminte în fața monitoarelor sălii cu internet și cafea. Supriză plăcută, endorfine multe, totul în mai puțin de-o secundă.

Interpretările mele la acest paragraf sunt după cum urmează:

I. Traducerea rațională: „în sfârșit coaching-ul este perceput ca și un fenomen mondial de inovare în domeniul managementului; explozia lui mondială este ca urmare a recunoașterii beneficiilor pe care le aduce în business-urile corporatiste”;

II. Traducerea emoțională: „YESS!! După aproape o decadă de eforturi constante (speech-uri, articole de promovare a domeniului, sute de întâlniri cu lideri de opinie, manageri și antreprenori) mă simt de parcă întreaga populație de funcționari imperiali de la 1800 s-au aliniat într-un rând de gulere albe și mă poftesc la Palat, unde o orchestră dichisită va cânta în cinstea gintei noastre tinere nemuritoarea „An der schönen blauen Donau” („Valurile Dunării” pentru cei care nu știu limba lui Goethe)”.

În concluzie, nu pot să spun nimic altceva decât că de-acum sunt 110% sigur că 2010 va fi un an exploziv pentru coaching. Dacă până și Harvard-ul zice…

Written by mihaistanescu

6 Ianuarie 2010 at 7:50 pm

2010: Schimbare. Ba nu, transformare!

with 6 comments

2010 se anunță de la început o perioadă a transformărilor, a câștigului dobândit printr-un risc mai ridicat, al consolidării rezultatelor care ne-au adus până la nivelul prezent al recunoașterii profesionale proprii.

Majoritatea managerilor și antreprenorilor mi-au spus la sfârșit de an că se așteaptă ca 2010 să fie un an al revenirii. Eu am înțeles din asta că au nevoie de un ritm comun, de un fel de predictibilitate limitată a etapelor transformării mediului de afaceri românesc. Mai mult decât atât, mai toți au trecut prin suficiente schimbări care păreau foarte potrivite, ca după un timp să realizeze că de fapt lucrurile sunt „țintuite” în același status-quo care începe să devină imposibil de provocat.

În aceste condiții, mi se pare extrem de important să clarificăm diferența dintre cele două cuvinte: schimbare și transformare. În coaching le folosim pe amândouă (până la urmă coachingul este despre schimbare, nu!?), dându-le de cele mai multe ori cam același înțeles. Din punctul meu de vedere, însă, există cel puțin O DIFERENȚĂ semnificativă, vizibilă chiar în momentul în care încep o relație de coaching cu un client. Diferența este cam asa:

Schimbarea se referă la modificarea unor elemente dintr-o stare de fapt, pentru a avea mai multe beneficii.
Transformarea este despre modificarea stării de fapt, cu tot ce conține ea.

Un exemplu: dacă un antreprenor ajunge la mine cu obiectivul declarat să-și ridice profitul operațional cu 25% în 2010, stabilim împreună un proces de schimbare, cu jaloane specifice (de ex. 5% pe lună, timp de 5 luni). Obiectiv atins, toată lumea mulțumită. Dar dacă același antreprenor vine și-mi declară dorința lui de a-și crește profitul cu 2500%, problema se pune cu totul și cu totul altfel:

  • Schimbarea nu mai este doar o simplă versiune îmbunătățită a ceea ce înseamnă „business as usual„, ci e o provocare coerentă și plină de îndrăzneală a status-quo-ului pomenit mai sus.
  • Apare un nivel complet nou de implicare, de inovație și de creativitate.
  • Înainte de a începe, transformarea pare pentru ceilalți …ceva imposibil de atins. (da, și ăsta e un semn bun!)
  • După ce se încheie, veți vedea că afacerea în sine a devenit altceva, lucrurile se întâmplă complet diferit și nimic nu mai seamană cu ce-a fost înainte.

Dacă pentru 2010 aveți nevoie de o transformare – la nivel individual, profesional sau la nivelul afacerii voastre – înseamnă că aveți nevoie în primul rând de o lărgire a perspectivei din care priviți lucrurile și din care operați asupra lor în mod obișnuit. Această perspectivă „limitată” conține comportamentele cele mai banale și atitudinile cele mai firești, logica cea de zi-cu-zi, felul în care judecați problemele și oportunitățile și mai ales …”lățimea de bandă” în care vă poziționați singuri soluțiile pe care le certificați ca fiind valide.

Eu propun fiecărui client în coaching o abordare transformativă. De ce? Pentru că schimbarea se poate face și fără coaching. Schimbarea este un proces natural, depinde de fiecare cât și cum se adaptează la ea. Transformarea însă presupune depășirea propriilor limite. Și e foarte bine cănd faci acest pas în relație cu un specialist.

Să aveți un An Nou!

Sfarsitul este…? :)

with 2 comments

Mda, ma hotarasem sa nu mai postez pe blog pana in 2010. Insa am intrat in atmosfera Sarbatorilor, am dat & primit cadouri, zambete, dovezi de Prietenie si Iubire…. si ma grabesc sa inchei aici. Doar un lucru va mai spun, despre melodia care urmeaza: pentru mine aceasta melodie exprima simultan si cel mai frumos atat ideea de despartire, cat si pe cea opusa, de reintegrare, de nou inceput.

Enjoy!

Written by mihaistanescu

29 Decembrie 2009 at 11:05 pm

Publicat în despre mine, personalele

100 de lucruri pe care le-am facut in 2009

with 27 comments

1. Meditatie zilnica

Meditatie de tip Zen, minim 25 de minute. In special, dimineata. V-o recomand, este o senzatie nemaipomenita sa ai mintea clara ca o picatura de apa de izvor.

2. Timp liber

In ultimii ani nu mi-am permis foarte mult timp pentru mine. Anul acesta mi-am luat minim 2 ore pe zi timp liber. Cea mai importanta, dimineata, de la 8 la 9.

3. Networking

In 2009 am facut networking „la puterea a zecea”. Am cunoscut multi, multi oameni de business.

4. Weekend-uri fara munca

Am avut acest obiectiv la inceputul anului si tin sa va marturisesc ca l-am atins aproape 100%! Am avut doar 3 weekend-uri ocupate cu „corporate retreats”, la munte.

5. Aikido

Dupa aproape 10 ani de pauza, m-am reapucat sa practic arta martiala favorita. De 2 ori pe saptamana. Lucru cu corpul, precizie a miscarilor, gratie si atentie la detaliu. Genial!

6. Online coaching

Daca in 2008 am inceput sa tin sedinte de coaching pe Skype, anul acesta am consolidat si extins acest mod de a lucra cu clientii, locali si internationali. Mai ieftin, mai eficient, mai usor de programat.

7. Blog

Am inceput sa scriu constant pe blog, sa atrag cititori si sa primesc comentarii. Desi sunt la inceput, mi se pare un canal excelent de comunicare cu cei interesati de profesia mea.

8. Star Wars

Am revazut filmul copilariei mele. Poate va fac sa zambiti (asta e foarte bine!), insa acest film este o poveste cu mult sens personal, intim, pentru mine. Dintotdeauna.

9. Retele sociale

2009 este anul in care subsemnatul a intrat in domeniul „social media”. Cont pe Twitter, pe Facebook, pe MySpace, GoogleWave, etc. etc. Multi cunoscuti, mai multi necunoscuti. Efervescenta creativa combinata cu o multime de contacte personale si de business.

10. Viena

Am fost la Viena de mai multe ori, in interes de coaching. O singura data am reusit sa plec pur si simplu in orasul pe care il vad ca viitoare resedinta personala. Si a fost minunat, ca de obicei.

11. Beletristica

M-am reapucat de citit literatura (chiar non-fiction!) dupa mai bine de 2 ani de pauza. Il consider un mare pas inainte pentru mine.

12. Jazz

Am achizitionat mai mult de 50 de CD-uri cu muzica Jazz. Pasiunea aceasta mi se pare din ce in ce mai definitorie, pentru mine. Ma bucur de fiecare secunda petrecuta in albumelor, in vivacitatea concertelor si-n energia jam session-urilor.

13. Vitamin Shop

In 2009, alaturi de 2 prieteni buni, am creat un nou business, pe care il vad ca avand un potential urias: Vitamin Shop. A inceput dintr-o joaca, a devenit un start-up de succes, la anul devine national.

14. Business de 1 mil. euro

La un calcul sumar, am realizat ca am generat business de aproape 1 milion de euro. Prin parteneri, contacte, recomandari, decizii consultative, etc. O foarte mica parte au ajuns si la mine, constituind ceea ce americanii desemneaza prin „secondary income stream”.

15. Jan Garbarek

Am fost la concertul sustinut de Jan Garbarek de la Sala Palatului. Imensa surpriza a fost Trilok Gurtu, care a facut o seara magica.

16. 2 Mai

O zi la 2 Mai, pe plaja. Alaturi de cel mai bun prieten, cu bere si discutii „ca pe vremuri”. Bai in mare, apoi iar bere. A fost magic, poate si din cauza ca, incet-incet, au aparut alti 3-4 prieteni buni. In aceeasi zi si-n acelasi loc. Tot acolo am invatat sa conduc un …zmeu. 🙂

17. Life Coaching

In 2009 am avut multe cereri de life coaching. Asa ca m-am decis sa re-incep colaborari in aceasta directie. In special, cu tineri de pana la 35 de ani, pentru a isi construi o orientare clara in viata.

18. Shambhala

Mi-am cumparat, din nou, carti de la Shambhala Publishing House. Fac asta de 15 ani si nu am de gand sa ma opresc. Va recomand cu caldura sa-i incercati, mie mi se par cei mai seriosi in domeniul dezvoltarii spirituale.

19. IPhone 3 GS

DA! Mi-am oferit cadou de Craciun acest superb telefon. Sunt un „Mac addict”, fara putinta de scapare! 🙂

20. T’chay

Am descoperit 2 ceainarii excelente, una in Bucuresti, cealalta in Cluj. Ceaiuri de foarte buna calitate, atmosfera de biblioteca insorita, cel putin o ora de relaxare pe saptamana. Cu ocazia aceasta, mi-am reinnoit si completat colectia de ceaiuri.

21. Romanian Managers

Anul acesta am intrat intr-o comunitate de oameni deosebiti, orientati catre a face afaceri bune, pozitive, de succes. Particip cu mult entuziasm la intalnirile Romanian Managers din Bucuresti. Anul viitor facem un „road trip” prin marile orase din Romania. Va invit sa va alaturati proiectului!

22. Fotbal (oh yeah!)

Dupa o pauza de cativa ani buni, am fost cu un prieten bun la un meci Steaua – Rapid. Ca de obicei, am fost fascinat de tribune, jocul in sine ramane un mister pentru mine.

23. U2 (bilete la…)

Daca e sa pomenesc UN lucru pe care NU l-am realizat in 2009, asta e: am avut bilete la concertul U2 de la Barcelona si nu am putut ajunge, din cauza unei programari de coaching de echipa multinationala. Renuntarea a fost grea, dar a meritat din plin.

24. Nikon DSLR

Am facut multe fotografii outdoor, am invatat sa il folosesc, ma bucura enorm ca am un aparat semi-profesionist. Multe dintre fotografiile postate pe blog sunt facute cu ajutorul lui.

25. VoxPublica

in 2009 am inceput sa particip la proiectul VoxPublica. Dupa cateva articole postate si multe citite, mi se pare cel mai bun proiect de opinii profesionale din Romania. Sunt mandru ca fac parte din el (desi ar cam fi cazul s-o lase mai moale cu politichia, zic!).

26. Tenis

Din primavara am invatat sa joc tenis, cu ajutorul unui alt prieten bun, Alex, care e antrenor. Ii multumesc si pe aceasta cale pentru rabdarea de care a dat dovada. Pana anul acesta nu am tinut nici macar 1 minut o racheta de tenis in mana. Acum am racheta mea, echipament si entuziasm pentru „sportul alb”!

27. OCTO

Am participat la proiectarea si lansarea OCTO. Este prima comunitate gen LinkedIn dedicata Romaniei si romanilor, care se vrea „nodul de retea” din business-ul romanesc. Acest proiect este una dintre cele mai interesante actiuni din peisajul online romanesc, dupa parerea mea.

28. Parcuri

Din cauza pct. 13, m-am plimbat mai toate parcurile din Bucuresti. Fara graba, am avut parte de cateva plimbari memorabile.

29. Antreprenori

In 2009 am avut 15 noi clienti, din randurile antreprenorilor romani. Majoritatea din Bucuresti, dar si din Cluj, Giurgiu, Targu Mures, Timisoara si Iasi. Toti sunt niste oameni extraordinari, pe cuvant!

30. Cartea

Pe final de 2009 am inceput sa scriu o carte de coaching. E un proces mai dificil decat credeam, insa sunt sigur ca o voi scoate la lumina in 2010. Cartea este despre nivelele de transformare pe care le implica o relatie de coaching.

31. Vinuri

Mare bucurie, mare: mi-am reconditionat si improspatat colectia de vinuri. Acum sunt pe la 50 de sticle, in conditiile in care le iau ca sa le degust, nu ca sa le tezaurizez.

32. Supervizare de coaching

In 2007 am inceput sa fac supervizare de grup, in 2008 am inceput sa fac supervizare individuala la cerere. In 2009 am creat un serviciu in aceasta directie, oferindu-l catre coach-i, consultanti si traineri.

33. Geografie profesionala

Daca pana in 2007 lucram exclusiv in Bucuresti, anul acesta am extins „aria de acoperire” in tot sud estul Europei. Ca rezultat, am 5 clienti corporate care nu sunt situati in Romania. Proiecte dificile si frumoase, pline de sens.

34. Teatru

In 2009 am fost la 2 piese de teatru. Nu stiu daca sunt multe sau putine, stiu doar ca m-am simtit excelent in ambele ocazii. Pentru 2010 imi propun sa merg la 5-6.

35. Seminarii online de coaching

Am participat la 4 asemenea seminarii, pentru dezvoltarea mea profesionala continua. Grupuri foarte eterogene, voci din toate colturile lumii, spunand acelasi lucru: „coaching-ul este profesia de care are nevoie omenirea secolului XXI”.

36. Misiune personala/spirituala

Intamplator sau nu, am descoperit un catren care exprima perfect idealul vietii mele, personale si profesionale. Il gasiti aici, pe blog.

37. Seri cu prieteni internationali

Anul acesta am avut parte de cateva iesiri seara cu „straini”. Am pus ghilimele pentru ca majoritatea imi sunt prieteni mai buni (citeste mai dezinteresati, calzi si saritori) decat cei din Romania. Seri stralucitoare, pline de amuzament si provocari.

38. Instrument de evaluare

In 2009 am inventat un instrument de evaluare comportamentala a performantei in cadrul profesional. L-am creat la cererea unui client de-al unui client, firma de consultanta in management. Il tin inca in „beta-testing”, probabil va aparea in cartea pe care o scriu.

39. Munca la munte si la mare

In weekend-urile ocupate cu facilitarea proceselor decizionale de grup, am reusit sa nu stau in Bucuresti. Am fost la Sinaia, Eforie, Predeal si Poiana Brasov. De fiecare data, am avut 2-3 ore libere de plimbare prin imprejurimi.

40. Prima conventie a comunitatii

Anul acesta am avut atat onoarea, cat si bucuria de a participa la „Challenges of Coaching„, prima conventie a comunitatii de coaching din Romania. Oameni dedicati, profesionisti in formare, clipe de neuitat!

41. Inregistrari video

Am reusit sa recuperez majoritatea inregistrarilor video facute de-a lungul anilor, cu mine. E o senzatie interesanta sa stai sa te uiti la tine, cel cu cativa ani mai tanar, expozand diverse idei. Vi le voi impartasi pe toate in 2010.

42. Gestionarea „crizei”

Am avut 2 momente de criza, pe plan profesional/business. Pe ambele le-am gestionat foarte bine, zic eu. Rezultatele pozitive au aparut imediat (la iesirea din primul) sau in cateva saptamani (la al doilea).

43. Lansari de carte

Am participat la 10 lansari de carte, anul acesta. Spun asta foarte mandru, pentru ca majoritatea au fost facute de prieteni. Ma bucura mult ca au inceput toti sa scrie, sa cerceteze, sa publice. Practic, ei ofera un viitor acestei tari.

44. Inot

Mi-am depasit propriul record la inot in mare, cel de 5 mile marine. Cred ca am depasit si 6 mile, dar nu am avut cum sa masor exact. In continuare, ma simt excelent in apa.

45. Seth Godin

Desi auzisem de el de ceva vreme, anul acesta l-am descoperit cu adevarat pe Seth Godin. I-am citit cartile, ii urmaresc postarile pe blog, a devenit un model de scriitura pentru mine.

46. TeVe

Am trecut de la uitat la stiri la ascultat si privit la ce se intampla in lumea vie. De la jurnalele de stiri romanesti, la Mezzo si National Geographic Channel. Discovery ramane o constanta a vietii mele de consumator tv.

47. Home office

Am ascultat de prieteni si colegi si mi-am creat un spatiu de lucru acasa. Apoi l-am personalizat, in sensul ca numai aici scriu, de exemplu. La inceput, aveam senzatia ca nu-mi pot pastra delimitarile teritoriale, insa dupa ceva vreme m-am obisnuit. Acum mi se pare una dintre cele mai bune idei pe care le-am implementat in 2009.

48. Vodafone –> orange

Am renuntat la contractele cu Vodafone, dupa ce mi-au ridicat o factura cu 5000 RON, fara nici o dovada reala a consumului. M-am certat cu ei, am descoperit ca nu le pasa deloc de client, am actionat in consecinta. Am primit 2 mari beneficii: factura lunara redusa la jumatate si un prieten nou, autentic, dincolo de partea profesionala.

49. Tim Ferris

Si pe el l-am descoperit tot in 2009. „Four Hours Work Week” a devenit cartea cu care mi-am petrecut cel mai mult timp liber, anul acesta. Daca nu ati citit-o, v-o recmand cu cea mai mare caldura. Pur si simplu se poate sa muncesti 4 ore si sa te intretii fara probleme!

50. 650 de ore de coaching

Anul acesta am adaugat peste 650 de ore de coaching facut cu clienti platitori. Coaching pro-bono nu am stat sa numar, cate am oferit. Le consider investitii pe termen lung si totodata un aport propriu la bunastarea lumii.

51. Yachting

Desi imi propusesem anii trecuti sa stau pe barca macar 2 saptamani legate, anul acesta am reusit doar cateva iesiri de weekend. Cu ocazia asta am aflat cat de scump este sa inveti yachting in Romania. Va recomand Italia, Croatia, Grecia, pentru cei pasionati de acest sport.

52. Prieteni de departe

Am reusit sa tin legatura cu multi prieteni romani, care au emigrat in ultimii doi ani. Mai pe messenger, mai pe Skype, la telefon si pe mail. Am capatat o imagine a lumii devenita familiara: stiu preturile la legume din pietele pariziene, ce cursuri se mai intampla la University College of London, cum e vremea in Montreal, etc.

53. Offroad

Cateva iesiri si in 2009. Suficiente cat sa imi mentina interesul pentru acest hobby. De mai multe ori ca in 2008, oricum.

54. Blogroll

Am inceput in 2009 sa citesc bloguri. Pana in 2009 nu eram decat vizitator intempestiv in acesta lume. Multe informatii, care mai de care mai interesante. Blogging-ul a devenit in Romania o mica, a sasea putere in stat. Felicitari tuturor scriitorilor informali!

55. Dalai Lama

Am fost foarte norocos, din nou: conversatie de aproape jumatate de ora cu un calugar din staff-ul liderului spiritual al Tibetului. Pentru unii poate fi o surpriza, nu am mai pomenit de asta pana acum. Am fost foarte emotionat, la fel ca si prima data. El a ras de mine, cald si insesizabil-autoironic.

56. Colectia National Geographic

Mi-am completat colectia de reviste NG publicate in Romania. Acum pot sa spun ca le am pe toate.

57. Somn

La inceputul anului mi-am stabilit un minim de 6 ore de somn pe noapte. Dorm cam 8-9 ore de obicei, mi-am respectat cu brio minimul. Pentru cei care se intreaba de ce petrec atat de multe ore la orizontala, am un raspuns evident: asa invat cel mai rapid. D’aia exista somn, sa sustina procesele de invatare profunda!

58. Avatar

Nu am putut sa ma abtin sa nu-l pomenesc: am vazut filmul „Avatar”. Vorba unui prieten, a inceput o alta epoca in cinematografie.

59. Actiuni de caritate

In 2009 am bifat 5. Toate in legatura cu copii.

60. 10 E-books

…am reusit sa citesc, direct de pe IPhone. Inca am dificultati cu cartile in format audio, ma deruteaza castile si prefer sa le ascult acasa.

61. Proiect de dezvoltare antreprenoriala

Am creat anul acesta un draft de proiect pentru dezvoltarea managementului in organizatiile antreprenoriale din Romania. Nu este inca gata, dar premisele sunt solide. Va fi gata cand voi avea acceptul de implementare.

62. Stand-up comedy

Am vazut 5 spctacole de stand-up, anul acesta. De departe, cel mai bun a fost in Vama Veche, al trupei de la Cafe DeKo. Am ras cu lacrimi. Si acum rad, cand imi amintesc (vorba cu prostu’ o stiti?!). 🙂

63. 100 de ore de dezvoltare profesionala

In 2009 am adunat inca 100 de ore dedicate dezvoltarii mele ca si coach. In marea lor majoritate, participari la seminarii online, la prezentari si studii de caz. Au existat si cateva discutii informale care m-au ajutat mult in aceasta directie. Multumesc, Alain Cardon!

64. Politica romaneasca

Anul acest am reusit sa ma delimitez complet de implicarea in lumea politica romaneasca. Cu toate acestea, mi-am pastrat toate contactele din aceasta directie.

65. Thomas Leonard

Am citit, recitit si reflectat pe textele „parintelui coaching-ului de business”, Thomas Leonard. Un efort sustinut, care mi-a luat mai mult de un an, dar care mi-a adus o noua perspectiva asupra a ceea ce au nevoie oamenii de afaceri din Romania.

66. Uniunea Europeana

Am avut o serie de intalniri cu oficiali ai Uniunii, romani si straini. Multe informatii relevante, care ma ajuta sa imi construiesc o harta mentala suficient de exacta despre dezvoltarea zonala si directiile in care Uniunea va pune accente pe viitor.

67. Nunti, botezuri, inmormantari

Nu-mi plac, sincer. Cu toate acestea, am fost la 3 nunti, la 1 botez si la 0 inmormantari. Nu am facut-o din obligatie, am facut-o pentru ca tin la acesti oameni. Ca de fiecare data, am intalnit multe cunostinte si am vorbit mai mult decat mancat, baut, dansat, etc.

68. No Advertising!

Mi-am atins obiectivul: anul acesta nu am generat nici o forma de reclama sau publicitate pentru mine sau compania RoCoach. Imi propusesem asta in 2007, dupa o serie de investitii fara nici un rezultat. Atunci am decis sa explorez aceasta plaja pana in celalalt capat. Culmea e ca in 2009 a crescut baza de potentiali clienti si „leads”.

69. 5 prieteni noi

Da, am primit unul din cele mai frumoase cadouri pe care le poate primi un om. Si nu o data, ci de 5 ori! Va multumesc, voua!

70. Coaching in grup

Am dezvoltat 2 proiecte de coaching pentru oricine, in grupuri. Le voi lansa in 2010. Munca creativa ma solicita enorm, insa rezultatele sunt uimitoare de fiecare data, pentru mine.

71. International Coach Federation

Am completat acest an dosarul de acreditare pentru International Coach Federation. L-am depus deja de vreo 3 ori, inca n-a ajuns tot la ei. Vreau sa obtin acreditarea pe nivelul de Professional Certified Coach, ramanandu-mi de atins pentru anii viitori ultimul grad de certificare, cel de Master Certified Coach.

72. Blue Collar Comedy Tour

Alt subiect despre cat de copios rad: am vazut integrala BCCT. Din nou, amuzament maxim, v-o recomand!

73. Dieta

In 2009 am mancat aproape numai carne de pui, legume si fructe proaspete (de pamant si de mare). Mai ales vara, mi se pare un obicei extrem de sanatos.

74. 10 km pe jos

In fiecare saptamana am mers macar 10 km pe propriile picioare. Timp de reflectie, de ascultat muzica, de conversat cu oamenii relevanti din viata mea. D’aia nu-mi place mie cu masina!

75. Job-uri pentru 10 oameni

Am reusit ca in 2009 sa potrivesc 10 oameni cu 10 posturi libere. Bucurie mare, temporizata de faptul ca am incercat cu 15… Deci mai am 5 de plasat!

76. Mama

Anul aceasta mi-am imbunatatit semnificativ relatia cu cea care m-a nascut la Constanta, acum 33 de ani. Am facut impreuna curatenie prin niste dulapuri vechi, aruncand cateva schelete si mai vechi. Suntem cei mai buni prieteni.

77. Religie

M-am reconectat, practic, la aceasta dimensiune a vietii. Cum? Am reluat legaturile cu preoti din toate religiile mari (crestinism, islam, iudaism, buddhism) si am avut discutii cu ei, din care am luat cat am putut. Flamand, da.

78. Afacerile prietenilor

In 2009 am reusit sa ajut 2 prieteni sa isi repuna pe picioare afacerile. Amandoi erau in prag de faliment, insa au riscat cateva decizii grele si au reusit. Ma bucur pentru ei si ii felicit!

79. 15% mai putine ore de munca

Prea alerg in toate directiile (mi-am spus in barba, acum aproape un an). Si am reusit sa elimin timpii morti, perioadele de asteptare si in special drumurile scurte cu durate lungi.

80. Africa

Am donat lunar o suma modica unei familii din Kenya. Nu sunt marele sponsor al eradicarii saraciei din mama-Africa, insa macar atat am putut face. Si ma podidesc emotiile cand ma suna ei, de-acolo.

81. 10 prezentari

In 2009 am tinut 10 prezentari in fata publicului. Niciuna sustinuta de PowerPoint. In toate am vorbit liber, cu un plan minim de expunere. Aplauze, de fiecare data.

82. Album cu „Mihaitza-cel-mic”

Alt moment emotionant al anului 2009: am primit un album cu poze de cand eram mic. Nu, nu vi le voi arata! 🙂

83. Vise

Mi-am interpretat toate visele, in acest an. O sursa sigura, de incredere si foarte ieftina de autocunoastere. Daca nu stiti cum s-o faceti, va invit sa apelati la un profesionist. Merita, 100%!

84. Putere Personala

Am reusit sa consemnez frazele care imi declanseaza puterea personala. Le gasiti in „My personal power statements„.

85. Am salvat un om de la moarte

…pana acum, s-au adunat 8.

86. Ras

Am ras mai putin ca in 2008 si mai mult ca in 2007. Minim o jumatate de ora pe zi. Efectele se vad, pentru cei care ma cunosc. 😉

87. Constiinta „de varf”

Am avut o revelatie a Dumnezeului Cel Viu, anul acesta. Da, e in toti si-n toate. Si comunica, pulseaza pe ritmuri incredibile. Va doresc si voua asa ceva, simti cum te umpli de lumina.

88. Coffee

In 2009 am renuntat complet la cafea. Ma mai distrez cand si cand cu un cappucino fara cofeina. Pentru cine e curios, diminetile ma trezesc cu un dus fierbinte si cu pct. 1.

89. Best Business Coach!

Spre marea mea uimire, am primit 3-4 recomandari, ca fiind cel mai bun coach de afaceri din Romania. Zic uimire, pentru ca doar unul dintre cei care m-au recomandat a lucrat cu mine. Si toti sunt straini. Le multumesc, inca mirat.

90. Golf (1)

Am reusit sa repar masina mea – VW Golf 5 – in 10 zile de la nefericitul accident din Bulgaria. Apoi am aflat ca e o performanta pentru Romania.

91. Golf (2)

Am invatat sa tin crosa de golf si sa dau loviturile clasice, cat de cat spre stegulet. E nevoie de multa, multa practica in acest sport.

92. Delfinii

Am inotat cateva zile cu delfinii. De mic imi doream asta, acum cativa ani am reusit sa o si fac, pentru prima data. Delfinii sunt cele mai frumoase mamifere existente pe acest pamant.

93. Oameni de stat

Am dat mana cu cei mai importanti oameni de stat din Romania, in 2009. Nu ma simt mandru sau ironic, e un fapt social care merita consemnat aici.

94. mihaistanescu.ro

Am cumparat, dupa o multime de insistente, acest domeniu. Pentru 2010 va pregatesc o surpriza, cu el!

95. Memorii(?)

Am inceput sa scriu lucrurile cele mai relevante pentru mine si destinul meu. Le pun intr-un folder, deocamdata nu le citesc. Am imbatranit!? 🙂

96. Tony Robbins

Greatest coach alive, va spun sincer! Am participat la un seminar sustinut de marele, extraordinarul, magicul Anthony Robbins. Detalii in curand. Pe blog, bineinteles!

97. 20 de oameni speciali

In 2009 am cunoscut 20 de oameni pe care i-as dori prieteni. Ma simt foarte bine cu ei, sunt toti surazatori si energici. Majoritatea sunt mai tineri decat subsemnatul. Imi voi face timp pentru ei, in 2010.

98. Wii

In 2009 mi-am permis luxul de a ma juca constant la Wii. Cu sau fara prieteni, acasa sau …in deplasare! 🙂 Pentru 2010 am deja promisiunea unui proiect de mini-campionat Wii, cu Life After Work. Va invit!

99. Mentoring

La final de 2009 am creionat un proces de mentoring pentru tinerii care vor sa se lanseze in afaceri pe domeniul serviciilor, in Romania. Testarea in piata a mers foarte bine. Mai am cativa pasi de facut pana la definitivarea lui.

100. Never-ending Story

Mi-am trait viata mult mai aproape de idealul meu personal. Mai aproape ca oricand!

[later edit]

101. Sting

Da, am fost la concertul lui Sting, de la Sala Palatului. Incredibil de frumos, magic, poveste-n poveste! Un bard-lord englez, povestind despre alt bard-lord, din alte vremi… Cireasa de pe tort a fost „Every Breath You Take” cantat la mandolina.

Written by mihaistanescu

26 Decembrie 2009 at 9:58 pm