Coaching Perspectives

Mihai Stanescu

Posts Tagged ‘leadership

Lectia de leadership de sambata: „winning is coming when you grow!”.

with 5 comments

Dupa cum multi dintre voi stiti de pe Twitter sau Facebook, ieri am fost la o intalnire organizata de Federatia Romana de Rugby. Desi nu sunt un „blogger de succes”, am profitat de invitatia lui Cristi China si am ajuns sa ascult prezentarea planurilor de dezvoltare ale acestei organizatii, concretizate deja intr-o serie de initiative demne de laudat.

Dincolo de faptul ca am fost realmente impresionat de caldura si deschiderea conducerii F.R.R. si de discutiile generate pe tema propusa (multumesc atat lui Alin Petrache, Presedintele Federatiei, cat si lui Florin Matei, secretarul general F.R.R.) am decis sa scriu acest post pentru ca ieri am fost pus in fata unei adevarate lectii de leadership. Autorii au fost mr. Steve McDowell si mr. Richard Dixon (foto); primul este campion mondial cu All Blacks iar al doilea este ex-international si antrenor de rugby recunoscut la nivel mondial.

[by Anca Bundaru]

Eh, asa am auzit cateva cuvinte care imi vor ramane mult timp in minte. Va dau doar doua exemple, lasandu-va sa faceti voi legatura intre ele si subiectul „leadership”:

    „Suntem facuti din acelasi „material”, aceeasi carne si sange, insa la fiecare difera mentalitatea. Daca iti propui sa ajungi in varf, e nevoie sa faci toate lucrurile care i-au adus pe predecesorii tai in varf …si inca ceva in plus.” (Steve McDowell)

    „Rugby-ul este un mod excelent de a te descoperi pe tine si de a descoperi cum interactionezi cu altii, in grup, comunitate si chiar in lume. Si vei castiga numai atunci cand vei creste, dincolo de limitele tale, ca individ!” (Richard Dixon)

Va marturisesc ca de ieri mi-am declarat sprijinul pentru acesti sportivi. Ii voi sustine si voi fi mandru ca fac asta. Stiti de ce? Pentru ca rugby-ul este un sport suficient de complex cat sa iti arate cum te poti adapta la conditiile dure ale unei echipe performante, fara sa iti pierzi din valorile care te fac Om. Pentru ca in rugby nu conteaza individul, ci echipa. Si pentru ca un rugbist mi-a confirmat ceea ce stiam deja, in alte cadre de viata: „winning is coming then you grow„!

Written by mihaistanescu

31 Ianuarie 2010 at 10:24 am

tired leaders?

with 2 comments

Ieri am primit pe E-mail un proverb chinezesc, de la unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi am. Care proverb zice așa: “Cel care toata ziua e activ ca o albină, e puternic ca un taur, muncește precum un cal și seara se-ntoarce acasă rupt de oboseală precum un câine, ar trebui să consulte un veterinar, căci e foarte probabil să fie un bou!” (Chang Ying Yue)

Bine-inteles, l-am invitat pe Valentin la un pahar de vin, să ne râdem împreună de spiritul buclucaș al batrânului înțelept. Însă același proverb mi-a adus aminte de o întâmplare relativ recentă:

Acum aproape 2 luni am primit un telefon de la un director de companie. Pe un ton autentic îngrijorat, mi-a mărturisit că partenerul lui, care este și directorul financiar al companiei, n-a mai plecat de la birou de 2 zile, supraviețiund cu ajutorul sendvișurilor și-a cafelei de la automat. Îl știam pe om, după mine este unul dintre financiarii brilianți ai țării. Sharp, vizionar, agregat în jurul unor competențe clare de management, cu rezultate recunoscute pe deplin la București, Viena si Londra.

Stabilim rapid o întâlnire, trec câteva zile și ne vedem: Ioan (cel care m-a sunat), Sorin (finanțistul) și cu mine, în jurul unei masuțe, la cantina firmei cu pricina. Da, la cantină. Sălile de întâlniri erau ocupate toate și rezervate cu câteva săptămâni înainte. După o scurtă introducere, Ioan se retrage elegant și începem să evaluăm mărimea, puterea și numărul de colți ai balaurului care îl subjugase pe Sorin.

Așa aflu că trebuie să trimită 5 rapoarte financiare la șeful direct, să inchidă activitatea lunară, să implementeze nu-știu-ce-sistem informatic, să egalizeze cifrăraia in celelalte 2 sisteme deja implementate, să… să… Îl opresc, înainte de a mă pierde complet și îl întreb, candid, unde vrea să ajungă povestindu-mi toate astea. Râde surprins și își promite ca săptămâna următoare să plece in concediu. Așa a și făcut.

De ce e nevoie să ne consumăm in asemenea hal, deși meritele ne sunt recunoscute? Și mai ales, de ce e nevoie să generăm atâta oboseală, în drumul către succes? Cred că românii mai au de învățat multe la capitolul “echilibrarea vieții”…

(articol publicat pe VoxPublica)

Written by mihaistanescu

20 Noiembrie 2009 at 9:57 am

Cum să tratăm cea mai puternica resursă (regenerabilă!) din business.

leave a comment »

Stilul de conducere concentrat pe comenzi militaresti și control drastic al executarii lor scade ca și impact în mai toate companiile din România. Din ce în ce mai des, aud cum acest mod de a face lucrurile să meargă e înlocuit cu o nouă întelepciune managerială, bazată pe resursa cea mai importantă pe care o are România la ora actuală: oamenii săi!

Nu cred că e o surpriză pentru nimeni, deja: noul val de tineri angajați nu mai suportă să li se spună – obsesiv de exact – ce să facă, cum să o facă și până când să o facă. Bine-înțeles, vorbesc despre cei care chiar și-au propus să își construiasca o cariera, să facă performanță și să fie campioni la locul de muncă. “Oamenii buni” au din ce în ce mai multă nevoie să exploreze soluții alternative, să descopere noi feluri de a munci și să fie recunoscuți pentru asta.

good life

Dacă aveți măcar un angajat sau partener de business care vrea să fie învingător “în piață și în viață”, vă ofer câteva sugestii practice despre cum să îl/o tratați:

1. Acceptați un lucru simplu: soluția proprie nu e cea mai bună din start. Cultivați creativitatea oamenilor buni prin a-i lăsa sa contribuie cu idei la cum să vă atingeți obiectivele.
2. Nu vă mai concentrați pe a penaliza slăbiciunile. Încercați să le dezvoltați competențele, punctele tari, până când acestea vor acoperi pe cele slabe.
3. Colaborați și încurajați colaborarea, în dauna competiției interne. Căutați soluțiile în care toată lumea câștigă câte ceva. Până la urmă, toți vor munci să atingă aceleasi obiective.
4. Încurajați eforturile și creșterea, maturizarea lor. Acceptați greșelile ca pe niște exemple de a învăța cum se fac lucrurile în practică. Toți am fost amatori, la început.
5. Opriți-vă să mai oferiți soluții, chiar dacă sunteți experți în domeniul propriu de activitate. A da soluții celor care trebuie să le inventeze singuri e cea mai sigură metodă de a bloca complet atât învățarea, cât și responsabilizarea.
6. Conduceți “în sus”, dați sugestii șefilor, ajutați-i să găsească soluții mai eficiente. Veți fi un exemplu viu pentru oamenii voștri, despre cum funcționează cu success o relație profesionistă.
7. Nu mai luați toate deciziile singur(ă). Nu aveți nici pe departe toate răspunsurile din lume, in fiecare secundă. Spuneți “NU STIU” și implicați-i pe cei din jur în exercitii colective de luare de decizie.
8. Fiți constructiv(ă) necondiționat. Fără nici măcar o excepție! Nu mai criticați și nu mai priviți de sus colegii. Încercați să vă detașați de emoțiile care vă împing să faceți remarci negative.
9. Întrebați-i cum e mai bine pentru ei să fie conduși. Fiecare e diferit, mai ales printre campioni. Unii au nevoie de multă atenție, alții de libertate mai mare. Rezultatul contează!
10.  Creați un climat de co-responsabilitate. Timpurile cu “fiecare cu-a lui” au cam trecut. Delegați mai mult decât rezolvări de probleme și ajutați-i să își asume părți întregi din procesul de business. Oferiți-le oportunități de a participa la stabilirea direcțiilor practice către un viitor comun mai bun.
11.  Fiți cât se poate de clar în asumarea riscurilor. Arătați-le cum o faceți voi, ca să o facă si ei. Puțini români știu să își calculeze rapid riscurile și această lipsă de abilitate dăunează grav …sănătății profesionale.

Dacă aplicați măcar 4-5 din aceste sugestii, veți vedea cum lucrurile se îmbunătățesc simțitor. De ce? Pentru că managementul, ca orice altceva, este o evoluție către mai simplu si mai bine.

Haideți să vedem, cine se poziționează în pe aceste noi coordonate?

Vă ascult…

(articol publicat pe VoxPublica)

Written by mihaistanescu

30 Octombrie 2009 at 11:12 am

eveniment: COMPETITION, Personal Ethics And Sustainable Management in Romania

with one comment

COMPETITION, Personal Ethics And Sustainable Management in Romania

http://www.markmedia.ro introduces: An exceptional Metasysteme Coaching ONE-DAY WORKSHOP FOR LEADERS

To register: http://www.metasystemecoaching.ro/romana/contact

COMPETITION, Personal Ethics And Sustainable Management in Romania

Trainer & Coach: Alain Cardon & network

ARE YOU PREPARED FOR A FULL DAY OF VERY CHALLENGING EXPERIENTIAL LEARNING AND QUESTIONING ON THE CURRENT BUSINESS ENVIRONMENT, AND ON WHAT TO DO TO PARTICIPATE IN SIGNIFICANT CHANGE FOR ROMANIA?

  • How can you be an ethical, authentic and participative leader in the current economic situation in Romania?
  • How can short-term, quick-win business and career opportunities undermine longer-term sustainable results?
  • How do your attitudes and beliefs about competition affect your day-to-day professional and personal choices?
  • What deep effect does a highly competitive market have on your organization’s management, internal collaboration and financial results?

PROGRAM

9:00 Introduction to the program

9:30 Systems Thinking: Understanding organizational implicit structure and behavior.

10:00 BREAK

10:30 A practical strategic exercise: “sustainable management and organization development in the larger business environment”.

13:00 LUNCH (sub-group accompanied debrief…)

14:00 …Sub-group accompanied debrief (continued).

14:30 Large-group accompanied debrief and conclusions

16:00 BREAK

16:30 Question/answer, Theory on Systems Thinking and manipulation Game strategies

17:00 Participant personal conclusions, for their workplace

18:00 END

Enrollment limited to 50 Participants!

Language: English & Romanian

Date and location: November 10, 2009, in Bucharest.

Price: 350 € plus VAT per person, lunch included.

eveniment: Challenges of Coaching

leave a comment »

Challenges of Coaching

prima reuniune a comunităţii de coaching profesionist din România!

Asociaţia Romanian Coaching Guild – ARC, împreună cu Competent Consulting, Metasysteme Coaching, Mind Master şi Noble Manhattan, şcoli de formare în coaching profesionist cu acreditare şi recunoaştere internaţională, organizează prima reuniune a comunităţii de coaching profesionist din România.

Evenimentul Challenges of Coaching reuneşte formatori, coachi şi studenţi ai celor mai importante şcoli de coaching din România. Temele ce vor fi puse în discuţie sunt:

– evaluarea eficacităţii coaching-ului,

– identificarea nişei de clienţi potrivită competenţelor coach-ului,

– relaţia dintre dezvoltarea personală şi performanţa unui coach,

– strategii de lucru cu clientul.

Abordarea propusă este una empirică, în care toţi participanţii sunt invitaţi să ia parte la dezbaterea temelor, împărtăşind din experienţa lor de formare şi cea de lucru concret cu clienţii.

Scopul reuniunii este oferirea unui context dinamic de împărtăşire a experienţei diverselor şcoli, care să favorizeze construirea comunităţii de coaching în jurul ideii de profesionalizare la standarde internaţionale a coaching-ului din Romania.

Reuniunea va avea loc pe 12 noiembrie 2009 la Hotel Ibis Nord, Bucureşti.

Pentru mai multe detalii, accesati: http://www.coaching-guild.ro

our tribes

with one comment

Am gasit o prezentare foarte interesanta a profesorului David Logan pe TED Talks, despre „triburile” lumii moderne. Va invit sa o urmariti, intrebandu-va un singur lucru:

Cum crezi ca poti evolua de la stadiul 4 la stadiul 5?

Astept cateva raspunsuri de la voi. Multumesc!

Written by mihaistanescu

8 Octombrie 2009 at 10:52 am

Cum sa pastrezi angajatii motivati in “anotimpul concedierilor”

leave a comment »

anotimpurile efortului comunCare este diferenta dintre recesiune si depresie? Recesiune este atunci cand vecinul tau isi pierde locul de munca si depresie este atunci cand il pierzi tu.” Acesta vorba de spririt nu mai provoaca zambete acum, cand resimtim cu totii zguduirea climatului economic.

Concedierile sunt dramatice nu numai pentru cei care sunt nevoiti sa paraseasca locul de munca, ci si pentru “supravietuitori” – care se regasesc in situatia de a “aduna cioburile sparte”, de multe ori obligati sa munceasca de 3 ori mai mult pentru a inlocui responsabilitatile colegilor plecati.

Prin urmare poate fi destul de dificil sa te mentii motivat ca manager nemaivorbind despre a-i mentine motivati pe angajatii ramasi. Dar nu imposibil.

Cateva optiuni pentru mentinerea motivatiei subalternilor sunt urmatoarele:

Spune-le adevarul!

Fii onest cu angajatii. Cu cat mai sincer vei fii, cu atat angajatii se vor simti mai in siguranta. Celor mai multi le este teama. Astfel, daca le vei spune cu onestitate care este situatia, ei isi vor da seama ca lucrurile nu sunt atat de negative pe cat si le imaginau.

Impartaseste-le situatia!

Spune-le tot ce stii. Cu cat vor avea mai multe informatii legate de ce se intampla cu adevarat in present, cu atat mai usor le va fi sa accepte situatia. Si cel mai important este sa nu iti fie frica sa recunoasti aspectele pe care nu le cunosti.

Trateaza-i asa cum ti-ar placea sa fii tratat!

Fii constient de situatia in care sunt ei. Angajatii stiu ca din moment ce compania traverseaza perioada de concedieri oricand ar putea fi urmatorii. Tratandu-i asa cum ti-ar placea sa fii tratat, ii ajuti sa depasesca problemele, ingrijorarile si temerile prezentului.

Concentreaza-te pe viitorul imediat!

Vorbind despre viitor ii vei ajuta sa se concentreze asupra unui lucru pozitiv. Ii vei ajuta sa devina constienti de proiecte, activitati si idei care-i vor motiva sa mearga inainte.

Identifica si promoveaza ce este pozitiv!

Chiar daca situatia prezenta poate parea incerta, in voia curentului, intareste-le credinta ca au inca un loc de munca si afacerea este inca solida. Daca se vor simti in siguranta cu locul de munca actual, vor gasi motive pentru care sa se dezvolte. Concentrandu-te asupra imbunatatirii situatiei prezente veti descoperi impreuna oportunitati pe care le intrezareati inainte.

Invata-i cum sa performeze cu mai putine resurse!

Cu un numar mai mic de angajati si resurse si cu necesitatea de a face mai mult cu mai putin, angajatii vor simti nevoia de a sti cum sa se descurce intr-o astfel de situatie. Ii poti indruma sa delege mai mult, sa imparta proiectele cu alti colegi, sa stabileasca prioritatile sau sa elimine sarcinile redundante.

Imparte sarcinile suplimentare!

Sarcinile suplimentare reprezinta marea ingrijorare a celor ramasi in companie. Cei mai multi gandesc probabil: “Sunt deja coplesit. Cum sa mai fac fata unor sarcini suplimentare?” Aseaza-te alaturi de subalterni si gasiti solutii pentru impartirea echitabila a noilor responsabilitati. Asa vei reduce stresul si costurile asociate lui, avand un program de munca mai echilibrat.

by Monique

Written by mihaistanescu

20 Martie 2009 at 12:27 pm